Constatin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei de la Iaşi

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei de la Iaşi despre “După dealuri”: “Sper că regizorul Cristian Mungiu va ieşi din perioada iconoclastă”

Constatin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a emis un amplu comentariu, în nume personal, despre pelicula lansată recent în cinematografele din România.

Preotul Constantin Sturzu, unul dintre cei mai influenţi oficiali ai Bisericii Ortodoxe Române, a analizat pelicula “După dealuri” într-un comentariu publicat în cotidianul “Ziarul de Iaşi”.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei menţionează că a vizionat filmul mai ales pentru că i s-a cerut să emită o reacţie din partea BOR. Sturzu menţionează, însă, că părerile exprimate pe marginea filmului reprezintă “o reflecţie personală a unui om din Biserică”.

“Chiar şi dacă l-am lega neapărat de tragicul moment petrecut pe meleaguri vasluiene (n.r. – cazul Tanacu), nu cred că cineva ar avea ceva de reproşat regizorului Cristian Mungiu. Din film reiese fără putinţă de tăgadă că ori nu e vinovat nimeni, ori au cu toţii o parte de vină. Se vede clar că cei din obşte încearcă să o ajute pe fata bolnavă psihic şi părăsită de toată lumea, pe care nici cei din spital nu mai vor să o ţină”, spune Constantin Sturzu.

Oficialul BOR consideră că filmul nu-şi propune să dea un verdict, să găsească vinovaţi.

“De unde provine însă reacţia destul de dură la adresa filmului, caracterizat ca fiind “anticreştin” sau “antiortodox”? E îndreptăţită o astfel de etichetare? Evident, nu voi considera credibili pe acei comentatori care nu au urmărit filmul sau, mai ales, pornesc de la prejudecata că fratele celei care a scris o piesa de teatru blasfemiatoare la adresa crestinismului obligatoriu va produce tot ceva în acest duh”, adaugă Sturzu.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei găseşte câteva detalii în film despre care spune că n-ar avea legătură cu realitatea şi că imaginea generală relatată în film despre viaţa monahală din România ar fi falsă.

“Înca din debutul filmului, mănăstirea ne este prezentată ca având la intrare mesajul “crede şi nu cerceta”. Niciunde nu se găseşte un astfel de mesaj în Scriptură sau în vreo carte de teologie. Expresia “crede si nu cerceta” a fost atribuită creştinilor de către un filosof anticreştin, Celsus, prin secolul II, dar niciodată acceptată de Biserică, ci doar colportată de atunci şi până azi de către duşmanii creştinismului. E greu de crezut că ar exista azi monahi care să-şi însuşească o expresie anticreştină şi să o mai şi afişeze la vedere. Apoi faptul că maicile din obşte se adresează părintelui cu apelativul “tati”, iar stareţei cu cel de “mami” este iarăşi un lucru ce nu are vreo legătură cu vocabularul monahal”, comentează Sturzu.

Sturzu consideră, de asemenea, falsă sugestia că obştea monahală din film “trăieşte foarte riguros după canoane, dar prea puţin pricepe ceva din duhul acestora, relaţia ei cu Dumnezeu fiind mai degrabă una exterioară, formală”: “Una peste alta, întreaga atmosfera din mănăstire, de “plumb”, cum o numea cineva, nu are, în afara aparenţelor, nimic în comun cu duhul monahului ortodox ce tânjeşte după unirea cu Dumnezeu”.

Pe de altă parte, Sturzu spune că găseşte inutil ca cineva să se inflameze, să se indigneze, să se ascundă “După dealuri”: “Vrând-nevrând, el vorbeşte despre derapajele pe care le poate cunoaşte un creştin neluminat de Duhul Sfânt. (…) Biserica este provocată acum să ia atitudine nu atât vizavi de un film, ci faţă de un mod greşit de a trăi credinţa (…) filmul ar putea fi studiat de cei preocupaţi de edificarea duhovnicească atunci când li se predă lecţia lui “aşa să nu faceţi!”.

În final, Constantin Sturzu îl sfătuieşte pe Cristian Mungiu să încerce şi alte abordări în următoarele proiecte cinematografice:

“Filmul ar putea fi un excelent material didactic, dar nu poate fi o icoană a creştinismului ortodox. Eu sper că regizorul Cristian Mungiu va ieşi din perioada iconoclastă (n.r. – DEX ’98: Mișcare socială, politică și religioasă din sec. VIII-IX, în Imperiul Bizantin, care, sub forma luptei împotriva cultului icoanelor, a fost îndreptată împotriva aristocrației laice și ecleziastice) şi va simţi şi nevoia de a gusta din lumină, nu doar de a critica întunericul”.