Proiecţii pe 1 şi 2 decembrie

Filmul lui Cristian Mungiu, „După dealuri”, rulează la Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pe 1 şi 2 decembrie. Sâmbătă, 1 decembrie, spectatorii pot viziona cel mai premiat film românesc al anului de la ora 16.30, iar duminică, 2 decembrie, de la 21.00. Ambele proiecţii vor avea subtitrare în limba franceză.

În weekend-ul Zilei Naţionale a României, pe 1 şi 2 decembrie, „După dealuri” va rula şi la Cinema Elvira Popescu, de la ora 13.30. În ţară, filmul va avea proiecţii speciale la Focşani (Cinema Balada, 1 şi 2 decembrie, de la 19.00) şi Sinaia (1 decembrie, Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino”, 18.00). Mii de oameni au asistat la proiecţiile organizate până acum în ţară, cererea de bilete depăşind capacitatea sălilor. Zilele trecute, la Suceava, pe 27 şi 28 noiembrie, în jur de o mie de spectatori au vizionat filmul, în prezenţa regizorului Cristian Mungiu.

În acest sfârşit de săptămână, „După dealuri” poate fi văzut şi de spectatorii din Baia Mare, la Cinema Dacia, precum şi de cei din Vaslui, la EuroCinema Silver Mall.

În perioada 30 noiembrie – 6 decembrie, „După dealuri” rulează la Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza şi Cinemateca Union din Bucureşti, Hollywood Multiplex Lotus Oradea şi Cinema Central din Baia Mare.

Recent, „După dealuri”a câştigat trofeul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Mar del Plata (Argentina), cel mai important eveniment de gen din America de Sud, şi Premiul Special al Juriului, la gala de închidere a celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Gijon (Spania). Cele două trofee se adaugă şirului de distincţii obţinute de film de la Cannes încoace, unul dintre cele mai recente fiind Premiul publicului în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic.

Însoţit de cronici elogioase, „După dealuri” rulează deja în cinematografele din Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg, patru dintre cele aproximativ 40 de ţări în care filmul are distribuitor.

Filmul premiat la Cannes pentru scenariu și interpretare – dublu trofeu care premiază prestațiile actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur – este scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficționale ale Tatianei Niculescu Bran.

Informaţiile despre traseul filmului sunt permanent updatate pe site-ul www.dupadealuri.ro.

Distribuitorul român este Voodoo Films (contact: pr@voodoofilms.ro, telefon 0720 722 107). Trailerul filmului: https://www.youtube.com/watch?v=npOe0gzdBfQ

Proiecțiile filmului în țară sunt sprijinite de Provident.

Parteneri media: B1 TV, TVR, Europa FM, Evenimentul zilei, Gazeta sporturilor, Ziare.com, Hotnews.ro, Zile şi nopţi, Cinematique, BeWhere, Port.ro, Liternet.ro, CinemaRx.ro, Studentie.ro, Eva.ro, Cinefan.ro, Filmreporter.ro, Radio AS Suceava, Spectacular TV, Cărtureşti.

„După dealuri”, în selecţia oficială la Palić
„După dealuri”, selecționat în cele mai importante festivaluri de peste Ocean
„După dealuri”, în selecția prestigiosului BFI London Film Festival
„După dealuri”, în avanpremieră la Vaslui, din 21 septembrie
Proiecţii sold-out la Hamburg, Londra, New York
„După dealuri” - premiul criticii internaţionale la Haifa
Proiecţii speciale în case de cultură şi teatre
Proiecţii suplimentare la cererea publicului
Cristian Mungiu, nominalizat la premiile Academiei de Film Europene 2012
Cristian Mungiu – retrospectivă integrală la Festivalul de la Salonic
Încă două premii importante pentru „După dealuri”
"După dealuri", nominalizat la Satellite Awards
„Premiul de argint” la categoria „Arta ca fenomen”, în cadrul festivalului „LISTAPAD-2012”
„După dealuri”, pe lista scurtă la Oscarul pentru Cel mai bun film străin!
„După dealuri”, în cinematografe de pe trei continente
„După dealuri” în cinematografele poloneze
„După dealuri” - pe DVD din 1 martie
DUPĂ DEALURI – de astăzi în cinematografele din Statele Unite
Proiecție unică „După dealuri”, în varianta integrală
INTERVIU: Mungiu: Invitaţia în juriul de la Cannes e şi o recunoaştere pentru cinematografia română.